Sectorul construcțiilor, care ar trebui să fie principalul motor al creșterii economice, are nevoie de revitalizare. Soluția pe termen lung este aducerea banilor spre investiții, stimularea construcțiilor atât direct, de către Guvern cât și susținând investițiile private. Inginerii constructori din cadrul PNL Arad s-au intâlnit într-o prima şedință pentru a forma o comisie de specialitate în vederea asigurării unui sprijin profesionist administrației locale.
“Sunt onorat de privilegiul pe care mi l-au făcut colegii mei de a mă alege preşedinte al acestei comisii. PNL Arad are profesionişti remarcabili în multe domenii, inclusiv în sectorul construcțiilor, atât de important pentru dezvoltarea Aradului. Fiind un om de echipă şi manager cu experienţă de aproape 22 ani în conducerea unei firme în acest domeniu, am înţeles că acționând sinergic, întregul este mai puternic decât suma părților ce compun acest întreg.
Ne-am propus să punem ca expertiza noastră în acest domeniu în slujba urbei, generând plus valoare prin implicarea noastra activă în dezvoltarea oraşului. Dorim să oferim suport de specialitate atât parlamentarilor, prin propuneri legislative, cât şi Consiliului Local. Deja de la prima şedintă a comisiei de construcţii din cadrul PNL Arad avem propuneri pertinente de îmbunătăţire a legislației în domeniul recepției construcţiilor pe care le vom înainta Parlamentului României. Cât priveşte suportul tehnic oferit administraţiei locale, dorim să venim cu o propunere de actualizare a planului urbanistic general, astfel încât să ținem cont de dinamica unui oraş european al mileniului trei. Considerăm că actualizarea planului urbanistic general şi eficientizarea eliberării avizelor necesare în procesul obţinerii unei autorizaţii de construire s-ar constitui într-un sprijin real pentru cei care doresc să construiască în Arad. Propunem ca avizele să se poată depune şi obţine online, eliminând astfel timpii de aşteptare la cozi, deplasările inutile, reducând astfel nivelul birocraţiei care doar genereaza costuri .
PNL sprijină investitorii care doresc să construiască, de aceea vrem să venim în întâmpinarea lor cu măsuri concrete pe care le supunem atenţiei atât Consiliului Local cât şi Parlamentului ”, declară Dorin Stanca, vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Arad.