Dorian Popa o caută cu disperare pe Doamna Maria din Domnești

by Dana B.

Cu câteva luni înainte de a termina de construit și amenajat casa, Dorian Popa are o altă problemă majoră, aceea că nu știe cum o să se descurce cu treburile casnice. Așa că, începând de acum, Dorian Popa caută femeie care să se ocupe de curățenie și să le facă, lui si Claudiei, iubita sa, ”o mâncărică bună”.

Dorian Popa a muncit din greu pentru a-și face casa mult visată, iar acum, că este la final cu construcția. În același timp și a dat seama că are nevoie și de cineva care să-l ajute să o întrețină.

„Nu sunt atât de pretențios. Am stabilit proiectul de la început și așa a rămas. Undeva pe la sfârșitul lunii octombrie casa va fi în picioare „la roșu”. Vreau eu ca până în noiembrie să-i pot pune și acoperișul și geamurile pentru a fi izolată termic, după care cu voia bunului Dumnezeu, în primăvară să mă mut în ea. Piscina e gata, gardul de trei metri ca să nu se vadă prea ușor în curte. Este ce-mi doresc de când eram mic și ce mă face să muncesc în fiecare clipă a vieții mele”, ne-a spus Dorian.

Cea mai mare preocupare a cântărețului nu este neapărat curățenia, căci atât el cât și iubita lui Claudia nu stau prea mult pe acasă și au și grijă să nu facă prea mare mizerie, ci este înnebunit că nu are cine să-i gătească.

„Avem bucătărie clar. Nu știu cine va găti în ea, dacă a mea Claudia sau o doamnă, așa cum visez eu. Eu visez ca în această casă a mea de la Domnești, aviz celor care își doresc, să am o doamnă pe care să o cheme doamna Lenuța, doamna Maria, care doamnă să fie cu noi de dimineață de la 8 și până seara la 18-19, sau cât dorește dânsa. Să ne gătească, să aibă grijă de noi. Nu aș vrea să fie mama pentru că nu aș vrea să o stresez foarte tare. Avem nevoie de cineva care să ne ajute și chiar cred în doamna Maria”, a mai spus Popa.

Așa că, Dorian a făcut un apel la toate doamnele din Domnești, dar și din împrejurimi, care-și doresc un job stabil și de lungă durată, să-l contacteze negreșit.

„Doamna Maria să știe că evident pe viitor va fi și bonă automat. Va fi întrebată dacă poate să facă și acest lucru și să mai știe doamna Maria că va fi și remunerată corespunzător. Nu vreau filipinezisme, chinezisme, eu vreau o doamnă autentică românească, care vrea să muncească. Vă dați seama că nu lăsăm cocină de porci în urma noastră, ci vrem și noi o ciorbică, o mâncărică de cartofi, ordine și curățenie”, ne-a mai spus Dorian, completând cu un anunț direct către femeia care vrea să vină să-i ajute în casă.

„Doamna Maria, Corina sau Elena, oriunde ați fi, să știți că eu vă voi găsi. Undeva în primăvară-vară voi fi mutat în Domnești și atunci vom avea nevoie de dumneavoastră. Mare, mare nevoie”.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments