În 2018 Dorian Popa s-a accidentat la piciorul stâng în timpul unei probe din reality show-ul „Madagascar” fiind nevoie de intervenția medicilor. După operațiile chirurgicale s-a ales cu trei găuri și două tăieturi, însă nu a scăpat de dureri nici până azi. Din cauza faptului că nu mai poate merge la kinetoterapie, cântărețul abia se mai ține pe picioare.
Obișnuit să facă zilnic sport, dar și să meargă la cabinetul de kinetoterapie, din cauza stării de urgență Dorian Popa a fost nevoit să întrerupă orice activitate. Artistul nu s-a gândit însă nicio clipă că va resimți imediat efectele așa că nu s-a menajat, ci a lucrat intens la amenajarea casei sale. Din păcate, de aproape două săptămâni simte dureri din ce în ce mai mari și abia mai poate să urce scările.
„Aproape că uitasem că m-am operat la genunchiul stâng. Mi-a trebuit mie casă cu etaj și vreau să vă spun că, de o săptămână-două, nu-mi dau seama dacă de la vremea de afară sau dacă e de la „romatism” cum zice mamișor, adică de la reumatism, cert este că mă doare genunchiul de nu mai pot și nu mai pot să-l îndoi. Nu știu ce e de făcut. Mă gândesc că poate e și din cauza faptului că nu am mai făcut sport. O să-l sun pe domnul doctor să-l întreb ce e de făcut pentru că doare de mor și merg ca moșii. Când urc scările zici că fac breakdance”, a povestit Dorian Popa.
Sursa: libertatea.ro