PSD Arad a anunțat duminică că susține, alături de societatea civilă arădeană, candidatura lui Sebastian Bulumac la Primăria Aradului.În foaierul Teatrului Clasic Ioan Slavici acesta şi-a lansat candidatura, în prezenţa liderilor PSD Arad: Dorel Căprar şi Mihai Fifor și a unor personalități ale vieții publice din oraş, oameni de cultură, sportivi, reprezentanți ai mediului de afaceri (Silviu Rațiu, Alexandru Nagy-Vizitiu, Zsolt Torok, Lucian Țidorescu, Florin Deznan, Titi Cladovan).Printre organizațiile din zona civică care și-au afirmat suportul pentru candiatul independent se numără Mișcarea Arădeană, Pro Urbe, Respiră Verde, ATM Cicloturism, Arad ID, ULAL, Galeriile Old Art și Asociația Miloș Cristea.
„După cum am afirmat și pe Facebook nu este ușor, ca lider al filialei arădene a celui mai puternic partid din România, să temperezi toate orgoliile interne sau să reziști tentației evidente de a prezenta un candidat propriu.Și totuși am făcut-o, ne-am așezat la masa negocierilor, cu argumente pro și contra și am decis să punem pe primul plan interesele arădenilor și nu cele de partid.Acest oraș pe care îl iubim sincer cu toții merită un alt destin decât cel pe care se încăpățânează să ni-l impună de 12 ani o mână de afaceriști cinici din anturajul lui Traian Băsescu, care nu au făcut altceva decât să-și umple buzunarele în total dispreț față de populația Aradului.A sosit vremea să ne recăpătăm demnitatea, ca cetățeni ai acestei urbe și să îi redăm împreună sufletul, specificul, și culoarea în ton cu aspirațiile noastre.Sunt încrezător că în 5 iunie punem punct junglei de beton turnat scump și fără discernământ, mascaradelor festiviste omagiale care ar trebui să țină loc de cultură, fântânilor cântătoare în mijlocul Mureșului și mai ales jafului public practicat de actualul primar și de cei din anturajul său.Cred că putem reconstrui, în parteneriat cu societatea civilă, orașul pe care copiii noștri îl merită cu adevărat, concentrând toate resursele pozitive și creative pentru a realiza schimbarea”, afirmă deputatul Dorel Căprar
„Vorbim despre o construcție electorală cu doi piloni importanți de susținere, pe de o parte societatea civilă, reprezentată de elita intelectuală arădeană și pe de altă parte resursele umane și logistice ale celui important partid politic din România, PSD.Revenirea la normalitate presupune și o schimbare de atitudine, de optică, de disociere nunațată a elementelor de administrație de factorul politic, de înțelegere lucidă a celor 2 percepte.Respectul reciproc, dialogul, arta negocierii și bunele intenții comune sunt ingredientele care stau la baza acestei alianțe.Am convingerea că Sebastian Bulumac poate fi liantul unui astfel de parteneriat și reprezentantul în plan administrativ al tuturor proiectelor constructive elaborate în favoarea cetățenilor Aradului.Un parteneriat care nu trebuie să înceteze după alegeri pentru că dialogul pe marile teme de dezvoltare ale orașului este absolut necesar să rămână viu.Avem nevoie de o soluție de echilibru tocmai pentru a potența și menține acest spirit altruist și un gen de comunicare publică, al cărei beneficiar final rămâne arădeanul.Este fără îndoială un moment al unității, primul pas al unei schimbări profunde și finalul unei ere dominate de clientelism politic, opacitate și lipsă de viziune administrativă.Arădenii merită un primar mai bun iar Sebastian Bulumac este soluția unei renașteri a speranței”, spune senatorul Mihai Fifor