Liderii PSD au decis forma în care vor continua demersurile pentru aplicarea noului Cod Fiscal, care înseamnă reducerea taxelor şi impozitelor. „Va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului, pentru a aplica noul Cod Fiscal. Senatul va fi convocat în 24 august, iar camera Deputaţilor în 25 şi 26 august. Considerăm că obiecţiile ridicate de preşedintele Iohannis faţă de intenţia Guvernului Ponta de a reduce TVA de la 24% la 19% şi accizele pentru combustibil, alături de alte numeroase măsuri în favoarea românilor sunt nejustificate şi de neînţeles. Suntem pe un drum bun, avem creştere economică şi putem să venim în sprijinul românilor, în sprijinul mediului de afaceri cu aceste măsuri concrete. Credem că reducerea fiscalităţii va consolida creşterea economică şi va ajuta la crearea de noi locuri de muncă. Intenţia de a bloca noul Cod Fiscal este politicianistă iar obiecţiile economice sunt ridicate de cei care au fost de acord cu tăierea pensiilor şi salariilor, cu măsuri economice care au adâncit criza în perioada 2010-2012. Mai mult decât atât, cifrele economice sunt bune, în această perioadă vom avea o rectificare bugetară pozitivă, ceea ce arată drumul bun pe care se află guvernarea condusă de PSD. Aşa cum am promis, vom avea Codul Fiscal aprobat până la 1 septembrie. În acelaşi timp, vom vedea şi care va fi poziţia parlamentarilor PNL faţă de noul Cod Fiscal. Pe această cale, le solicit din nou public parlamentarilor PNL să îşi precizeze poziţia, să spună dacă susţin măsurile bune promovate de PSD sau preferă să asculte orbeşte ordinul dat de preşedintele Iohannis de a vota împotriva românilor şi a dorinţelor acestora de a avea taxe şi impozite mai mici”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
DOREL CAPRAR: „PARLAMENTUL SE REUNESTE IN AUGUST PENTRU REDUCEREA TAXELOR”
Facebook Comments