Guvernul României continuă programul de dotare a primăriilor din judeţ cu microbuze şcolare. Astfel, judeţul Arad a primit alte 23 de microbuze care se vor afla la dispoziţia elevilor. Localităţile care beneficiază de microbuz şcolar în această etapă sunt: Almaş, Apateu, Bocsig, Brazii, Cermei, Dezna, Felnac, Hălmagiu, Hăşmaş, Iratoşu, Mişca, oraş Curtici, oraş Ineu, oraş Nădlac, oraş Pâncota, oraş Pecica, oraş Sebiş, Păuliş, Şilindia, Târnova, Vărădia de Mureş, Zimandu Nou, municipiul Arad. „Punerea la dispoziţia autorităţilor locale a microbuzelor şcolare este un sprijin important pentru copii, părinţi şi autorităţile locale. Sperăm să contribuim astfel la accesibilizarea şcolilor pentru toţi elevii şi, implicit, la diminuarea abandonului şcolar. Ne dorim ca fiecare elev din judeţul Arad să aibă posibilitatea de a ajunge cât mai repede şi în condiţii cât mai bune la şcoală şi să se poată concentra pe procesul de învăţare , să aibă timp apoi şi pentru joacă. De fiecare dată când am ocazia, subliniez faptul că societatea românească va progresa prin cunoaştere, prin ştiinţă de carte. Mă bucur că pe lângă atenţia acordată salarizării cadrelor didactice, care au beneficiat de majorări salariale şi au primit banii care li se cuvin potrivit deciziilor instanţelor de judecată, putem să anunţăm şi investiţii în infrastructura şcolară”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
DOREL CAPRAR: „NOILE MICROBUZE SCOLARE AJUNG LA PRIMARIILE DIN ARAD”
Facebook Comments