Apelurile la unitate au devenit o constantă a vieţii politice şi administrative româneşti, uneori temele sunt pur retorice iar câteodată de-a dreptul demagogice. De aceea orice platformă de uniune, consfinţită, generată şi parafată presupune pe de-o parte cunoaşterea temeinică a tematicii şi strategiei comune de acţiune cât mai ales coerenţă, cumpătare şi nu în ultimul rând bun simţ.
Evident, cine poate spune nu când vine vorba despre un subiect de interes public comun cum ar fi susţinerea candidaturii Aradului pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în anul 2021. SPUNEM UN DA HOTĂRÂT! Nu pot însă să fiu ipocrit şi să nu identific în demersul primarului Falcă nuanţe de acumulare a unui capital politic. Am afirmat, nu o dată, că domnia sa a dat dovadă în trecut de multă opacitate şi încăpăţânare, în ceea ce priveşte actul administrativ în sine şi discutarea coordonatelor de dezvoltare strategice ale urbei. De aceea scrisoarea primarului m-a uimit oarecum, normal că orice tip de consultări cu societatea civilă şi mediul politic sunt binevenite şi chiar obligatorii în contextul unei democraţii participative. PSD susţine cultura, promovarea valorilor şi a actului artistic veritabil, într-un context european, asociat performanţei, bunului gust şi rafinamentului.
Acordul de principiu pentru susţinerea demersului general nu înseamnă însă că dăm girul lui Gheorghe Falcă pentru orice tip de acţiune îndreptată spre toate punctele cardinale, fiecare proiect în parte va fi evaluat, analizat şi ne vom spune răspicat părerea obiectivă în fiecare caz particular. O vom face la fel cum am procedat şi în cazul proiectelor administrative babilonice ale edilului local, unele lipsite total de orice măsură sau valoare estetică. Am ridicat vocea public, ca entitate politică sau individual, uneori în pustiu, pentru că atunci consultările cu societatea civilă sau partidele au fost refuzate. Sper să nu fie cazul şi acum !
Ne dorim cu toţii ca Aradul să devină un centru valoros de cultură, să devină un reper demn de luat în seamă în peisajul european de valori. Protocolul de faţă, în condiţiile în care va fi respectat şi onorat, conform celor enunţate, poate constitui un pas spre instituirea unor raporturi fireşti între administraţia locală actuală şi partidele politice, un act de maturitate şi responsabilitate în folosul arădenilor.
Deputat Dorel Căprar, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Arad