Guvernul României a hotărât majorarea salariilor personalului medical cu 25 %. Măsura anunțată marți, la Palatul Victoria de premierul Victor Ponta, va intra în vigoare de la 1 octombrie. Majorarea salarială se va face „în special în baza economiilor făcute de sistemul de Sănătate, după introducerea cardului de sănătate și a celorlalte măsuri de eficientizare”. „De această măsură vor beneficia 181.000 de persoane din rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale și 12.380 de persoane din ministerele și instituțiile care au propria rețea, Interne, Apărare, SRI și celelalte. Foarte important de precizat este faptul că majorarea este corectă și sustenabilă, anul acesta resursele fiind asigurate din fondurile economisite la Ministerul Sănătății și la CAS. Sigur că este nevoie în luna octombrie de o rectificare bugetară, pe care evident Executivul o va opera. Vorbim despre cea mai mare majorare pe care o primește o categorie profesională, în ultimii ani, iar Guvernul Ponta este singurul cabinet postrevoluționar care își asumă o măsură de asemenea proporții, respectând promisiunile electorale ale USL, asumate în fața populației. Sperăm că decizia va face dreptate acestei categorii profesionale, atât de importantă pentru societate și va stopa sau limita drastic exodul personalului sanitar în străinătate.”, a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.
DOREL CAPRAR: MAJORAREA SALARIILOR DIN DOMENIUL SANITAR ESTE O MASURA SUSTENABILA
Facebook Comments