În lipsa unor subiecte serioase de discuţie, un reprezentant al PDL Arad s-a trezit vorbind despre ocuparea funcţiilor de ministru în Guvern. „Din fericire, vremurile în care politicieni ca Nicolae Ioţcu sau Gheorghe Falcă aveau un cuvânt de spus în nominalizarea unor miniştri au trecut. Marii specialişti gen Boc, Igaş, Boghicevici, Funeriu, Udrea, cu toţii servili faţă de Traian Băsescu, au luat măsuri înţelepte ca tăierea pensiilor şi salariilor, majorarea TVA de la 19% la 24%, tăierea indemnizaţiilor de îngrijire a copilului. Sub conducerea lor înţeleaptă, România s-a trezit cu fondurile europene blocate pentru fapte de corupţie, şi exemplele de incompetenţă de care au dat dovadă pot continua la nesfârşit. Incompetenţa politicienilor PDL în desemnarea miniştrilor, în actul de guvernare în general, este dovedită şi nu cred că românii le vor mai da vreodată şansa să le conducă destinele. Îl cunosc destul de bine pe deputatul de Dolj Claudiu Manda, cel refuzat pentru funcţia de ministru al Bugetului de Traian Băsescu din motive evident electorale, şi pot să afirm că este un om competent în materie economică şi bugetară. În loc să se ocupe de problemele guvernării, ar fi bine ca cei din PDL Arad să se ocupe de managementul instituţiilor pe care le conduc. Ce experienţă profesională au ei, alta decât cea legată de partid? Rezultatul muncii politicienilor PDL din Consiliul Judeţean este deocamdată persecutarea comunităţilor arădene pe criterii politice. Îi recomand preşedintelui Consiliului Judeţean, înainte de a se referi la guvernare, să includă în echipa sa de apropiaţi măcar un om responsabil, specialist în buget, care să îl ajute să aloce bani pentru proiectele şi nevoile cetăţenilor, nu pentru reţeaua de influenţă din PDL, la comanda lui Gheorghe Falcă.” a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
DOREL CAPRAR: „INCOMPETENTA POLITICIENILOR PDL IN DESEMNAREA MINISTRILOR ESTE DOVEDITA”
Facebook Comments