Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg V-A România-Ungaria şi Autoritatea Naţională – Biroul Primului Ministru din Ungaria – au lansat, în cadrul programului, cel de-al doilea Apel restrâns, pentru propuneri de proiecte strategice, de data aceasta pentru infrastructura medicală. Aria eligibilă a programului cuprinde doar patru județe, printre care și Aradul.
„Guvernul României dovedește încă o dată că este extrem de preocupat de atragerea fondurilor europene, spre deosebire de Guvernul Zero, condus de Dacian Cioloș, și lansează acest al doilea Apel restrâns în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria.
Județul Arad are acum șansa de a accesa fonduri europene pentru investiţii în infrastructura medicală, una extrem de deficitară la nivelul județului Arad, fie din cauza lipsei proiectelor în ultimii ani sau, mai grav, din cauza incompetenței unor factori de decizie, care au pierdut banii europeni pentru Spitalul Județean Arad.
Știm cu toții situația precară a sistemului de sănătate arădean, vedem zilnic condițiile inumane din spitale, saloanele pline de igrasie, gândaci, mizerie, în special la Pediatrie sau Boli Infecțioase. Acest nou program lansat de Guvernul României, prin care sunt puse la dispoziția administrațiilor locale 40 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională, plus cofinanțarea națională, reprezintă o oportunitate pentru Consiliul Județean Arad de a atrage fonduri europene pentru Sănătate, pe care sper ca cei din conducerea județului să o fructifice.
Având în vedere că proiectele se depun începând cu 21 iunie și până în 20 septembrie, sperăm că nu ne vom afla din nou în situația din toamnă, când cei de la Consiliul județean n-au depus proiectele de reabilitare a cetăților din județ, nereușind să finalizeze documentațiile. Nu ne-am dori să retrăim nici experiența Interreg RO-HU, unde ni s-a promis că vor fi depuse pentru finanțare cinci drumuri județene și centura Curticiului și la final au fost depuse doar trei drumuri. De aceea, așteptăm mai multă seriozitate din partea conducerii CJA, care ar trebui să lase politica pentru perioada campaniei electorale și să se ocupe mai mult de obținerea milioanelor de euro puse la dispoziție de Guvernul României“, declară deputatul PSD Arad Dorel Căprar.