DOREL CAPRAR : EVOLUTIA DEMOCRATIEI DIN ROMANIA VA AVEA DE SUFERIT DACA SE APLICA PRECEDENTUL DIN DOSARUL DRAGNEA

by webeditor

Liviu Dragnea a anunţat că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul „Referednumul”.

„Liviu Dragnea a dat dovadă de demnitate și așa după cum a promis și-a dat demisia din Guvern. Pe de altă parte, în ceea ce privește verdictul este un precedent periculos pentru democrația din România, într-un climat democratic normal, prezența la vot nu poate fi considerată un folos necuvenit.Vorbim despre un drept fundamental al cetățenilor, acela de a alege, de a decide cine să-i conducă și cine să plece.Verdictul în sine poate afecta democraţia şi libertatea partidelor care îndeamnă oamenii să vină la vot în alegeri, dacă această practică este condamnată. Poate apărea, în mentalul colectiv, impresia că a te prezenta la vot poate fi ceva rău, greşit sau chiar condamnabil. Decizia de suspendare a președintelui Traian Băsescu a fost luată de toți liderii USL, o decizie împotriva  unui regim dăunător pentru România, susținută de 7,4 milioane de români al căror vot a fost anulat de o decizie politică a Curții Constituționale. Foarte grav, mi se pare că, în eventualitatea în care se aplică precedentul din acest dosar, anume că îndemnând oamenii să vina la vot comiți o faptă penală, toate scrutinele din România vor avea o altă înfățișare, dăunătoare pentru evoluția democrației din țara noastră” – a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar

Facebook Comments