DOI URMARITI GENERAL AU FOST DEPISTATI LA FRONTIERA CU UNGARIA

by Florian Popa

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. au depistat și predat autorităților competente doi cetățeni români care figurau în bazele de date ca fiind urmăriți general pentru săvârșirea de diferite infracțiuni.

La data de 07.02.2016, în jurul orei 06.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, ca pasager într-un microbuz care circula pe relația Cehia—R. Moldova, cetățeanul român V.B., în vârstă de 30 de ani, din județul Galați. Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că autoritățile din Cehia emiseseră un mandat de arestare pe numele bărbatului, pentru săvârșirea de infracțiuni contra persoanei.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 11.30, la același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice, ca pasager într-un microbuz care circula pe relația Italia — România, cetățeanul român I.N., în vârstă de 28 de ani, tot din județul Galați.

La control, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de arestare, alertă introdusă de autoritățile din România, pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății.

Facebook Comments