Doi tunisieni care au încercat să treacă ilegal în Ungaria, prinși la Curtici

by Cristian Dobre

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat, într-un tren internaţional, doi cetăţeni din Tunisia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

 În data de 31.07.2019, în jurul orei 05.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Curtici, judeţul Arad, au observat că, din trenul internațional care circula pe relaţia Bucureşti – Budapesta, au coborât, înainte de efectuarea controlului de frontieră, două persoane de sex masculin.

Cei doi bărbați au fost reţinuţi şi duși la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, deoarece nu aveau documente de identitate. Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetăţeni tunisieni, în vârstă de 21, respectiv 22 de ani, şi au declarat ca intenționau să treacă ilegal  frontiera în Ungaria pentru a ajunge în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Facebook Comments