La data de 5 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri, fiind puse în executare 2 mandate de percheziție domiciliară.
Din cercetări a reieșit că două persoane ar fi încercat să introducă, într-un penitenciar, droguri de mare risc și substanțe psihoactive.
În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate peste 13 grame de droguri de mare risc, peste 700 de grame de substanțe psihoactive, precum și recipiente și ustensile folosite la prepararea drogurilor.
În cauză, a fost dispusă măsura reținerii, față de cele două persoane, ulterior, una dintre acestea fiind arestată preventiv, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad.
Față de cea de-a doua persoană bănuită, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile.
La activități au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.