Doi tineri din Bârsa au fost prinși în timp ce furau combustibil dintr-o autoutilitară

by Dana B.

Polițiștii orașului Sebiș au reținut, ieri, doi tineri pentru furt de combustibil dintr-o autoutilitară. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi ar fi autorii mai multor fapte penale de pe raza județului.

 În noaptea de 04/05 iunie a.c., polițiștii orașului Sebiș au depistat, în flagrant delict, doi tineri de 20 de ani, din localitatea Bârsa, în timp ce sustrăgeau combustibil din rezervorul unei autoutilitare parcată pe raza localității Sebiș.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în noaptea de 27/28 aprilie a.c. și 28/29 mai a.c., prin forțarea bușonului, cei doi tineri ar mai fi sustras aproximativ 200 de litri de motorină dintr-o autoutilitară parcată pe raza localității Chisindia, cauzând prin fapta lor un prejudiciu de 1.100 de lei.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit că aceeași tineri ar mai fi sustras dintr-un garaj de pe raza localității Chisindia un motoscuter, în noaptea de 03/04 iunie a.c.. Aceștia ar fi condus motoscuterul (în valoare de aproximativ 2.500 de lei) înspre localitatea Buteni, după care l-ar fi abandonat.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celor doi tineri pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Gurahonț cu propunere de arestare preventivă.

Cei doi tineri sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, polițiștii continuând documentarea activității infracționale a acestora.

 

Facebook Comments