Doi șoferi băuți s-au ales cu dosare penale

by Florian Popa

În ziua de 23 mai a.c., în jurul orei 21:30, la sediul Serviciului Rutier s-a prezentat o femeie de 57 de ani, din Șeitin, care a sesizat faptul că în aceeași zi, în jurul orei 08:30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Piotr Ilici Ceaikovski, a fost implicată într-un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale. Conform procedurii, femeia a fost testată cu aparatul alcooltest, acesta rezultând o îmbibație alcoolică de 0,83 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cu o alcoolemie de 0,65 mg./l. alcool pur în aerul expirat, a fost depistat de polițiștii orașului Nădlac, un bărbat de 51 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ioan Slavici.

În ambele cazuri a fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cu dreptul de a conduce suspendat, a mai fost despistată în trafic, de polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț, o femeie de 61 de ani, din Hălmagiu.

Toate persoanele în cauză sunt cercetate penal, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Facebook Comments