Doi români, arestați într-un nou caz de sclavie din Italia

by Dana B.

Încă un caz de sclavie în Italia aduce România în atenția presei și autorităților. Doi români și un italian au fost arestați după o anchetă care a durat un an, pentru că ar fi condus un grup infracțional cu scopul de a exploata forța de muncă.

Peste treizeci de persoane angajate în agricultură și construcții, atât din România dar și din Albania ar fi fost victimele acestei rețele.

Muncitorilor care veneau în Italia li se dădeau 500 de euro pe lună, cu titlu de avans, din care li se reținea costul pentru casă și masă. Munceau și câte 11 ore pe zi pentru 4 euro pe oră, complet la negru, fără nicio urmă de protecție socială sau siguranță. Investigația a fost efectuată de Carabinieri și a pornit din Florența în 2017, după ce un român a murit pe câmp, la cules de măsline.

Acest caz scoate încă o dată în evidență ineficiența măsurilor adoptate de autoritătile române și italiene pentru combaterea acestui fenomen.

Acum numai câteva săptămâni, Matteo Salvini, actualul ministru de interne al Italiei spunea că România și Bulgaria sunt sursele de sclavi ale Europei. Acesta a cerut autorităţilor din cele două state să controleze mai strict mijloacele de transport şi persoanele care părăsesc ţara. Acea declarație venea după un accident care a stârnit o discuţie mai largă în Italia privind statutul muncitorilor imigranţi.

Românii sunt printre cei mai expuși abuzurilor de pe piața muncii din Italia. Cazurile repetate de sclavie modernă arată că sunt obligați să muncească și câte 17 ore pe zi. Și nu doar că lucrează zi/lumină, dar sunt plătiți cu salarii de mizerie: 3 – 4 euro pe oră.

Ministerul, primăriile, consulatele și ambasadele României din străinătate au pornit tot felul de campanii pentru a combate acest fenomen.

Mai nou, în Sudul Italiei au fost stabilite mai nou multe infochioşcuri unde cetăţenii români au posibilitatea de a studia legislaţia atât în limba română, cât şi în limba italiană, 24 de ore din 24. Scopul este acela de a le face cunoscute drepturile şi obligaţiile.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a declarat joi, la Petroşani, că ambasadorul României în Italia, George Bologan, se va deplasa de urgenţă în zona Toscana-Veneto pentru a verifica informaţiile apărute în spaţiul public, privind un nou caz de sclavie asupra unor români aflaţi la muncă în această ţară.
„Din păcate, un nou caz cutremură atât românii de pretutindeni, cât şi guvernele celor două ţări. Din informaţiile pe care le deţinem până în momentul de faţă, ar fi vorba despre un număr de cetăţeni români care munceau în domeniul agriculturii în zonele Toscana-Veneto. Am luat legătura cu domnul ambasador, reprezentantul misiunii diplomatice în Republica Italiană, domnul Bologan, iar în următoarele minute domnia sa se va deplasa în zona respectivă şi va avea o întâlnire cu autorităţile locale. (…) Nu este primul caz (de sclavie – n.r), aşa este! Guvernul Republicii Italiene acţionează, dar şi forul legislativ pentru a stopa acest fenomen. A fost dată Legea caporalatului, prin intermediul căreia sunt pedepsite toate aceste fapte de trafic, de sclavie modernă”, a spus Natalia Intotero, potrivit Agerpres.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments