Muntenegreanul Nikola Murisic, de la CSA Steaua, conduce în ierarhia golgheterilor din Superliga Naţională de polo, cu 93 de goluri înscrise înainte de finala campionatului. “Tunarul” campioanei e urmat în clasament de Vlad Georgescu (Sportul Corona), 77 de reuşite şi de Istvan Szabo (CSM Digi Oradea), 69 de goluri. În Top 10 se află şi doi poloişti de la AMEFA Arad, Robert Gergelyfi, cu 54 de goluri – locul 7 şi Robert Vancsik, cu 51 de goluri – locul 9.
Altfel, AMEFA Arad pregăteşte finala play-out-ului, pentru stabilirea locului 5 în campionat, în care urmează să înfrunte Rapid Bucureşti. Având – în cazul unui meci decisive – avantajul bazinului propriu, formaţia lui Cristi Cosma porneşte din postură de favorită.
Facebook Comments