Doi militari români, răniți în Afganistan

by Cristian Dobre

Doi miltari români au fost răniți în Afganistan, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Cei doi se află în stare stabilă. Militarii erau într-o misiune de patrulare, moment în care mașina în care se aflau s-a răsturnat.

Doi militari din Batalionul 300 Protecția Forței „Sfântul Andrei”, care se află în misiune în Afganistan, au fost răniți luni, 6 mai, în jurul orei 2.35, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar, a transmis MApN.

Pe timpul executării misiunii, mașina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat. Cauzele evenimentului sunt în curs de cercetare de către o comisie constituită la nivelul unității.

Celor doi militari, caporalul clasa a III-a Laurențiu Bogatu și fruntașul Ionuț Burlacu, li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Starea lor de sănătate este stabilă, caporalul Bogatu fiind deja externat și s-a întors în campul românesc, unde rămâne sub supravegherea echipei medicale a detașamentului.

Conducerea MApN este informată în permanență despre situație și urmărește cu atenție evoluția de sănătate a militarilor.

Sursa: digi24.ro
Facebook Comments