DOI IRANIENI AU INCERCAT SA TREACA ILEGAL FRONTIERA LA NADLAC

by Paula Craciun

 

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi cetăţeni iranieni care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

În data de 19.03.2015, în jurul orei 01.30, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, pe timpul executării unei misiuni specifice, a depistat două persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria, încercând să treacă ilegal frontiera de stat.

Cele două persoane au fost reţinute la aproximativ 300 de metri faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de doi cetăţeni iranieni, cu vârste de 25 respectiv 28 de ani.

Politiştii de frontieră le-au întocmit celor doi tineri acte de urmărire penală  pentru infracţiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

Facebook Comments