În noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopții, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu a observat în incinta unei societăți comerciale fascicule luminoase asemănătoare celor create de o lanternă. Având în vedere faptul că societatea respectivă era închisă de mai multă vreme, iar la acea oră nu ar fi trebuit să fie nimeni în incintă, jandarmii au trecut la efectuarea verificărilor ce se impuneau.
După cercetarea mai multor încăperi, jandarmii au depistat sursa fasciculelor de lumină, respectiv lanternele folosite de doi bărbați echipați cu haine de culoare închisă și mănuși. Aceștia au fost descoperiți într-o hală în timp ce transportau mai multe bunuri. La vederea jandarmilor cei doi bărbați au luat-o la fugă, dar au fost imobilizați imediat.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat faptul că cele două persoane cu vârste de 29 respectiv 42 ani, au pătruns în incinta unei societăți comerciale aflate în conservare din municipiul Arad, au demontat opt motoare electrice și mai multe componente ale unor benzi transportatoare cu intenția de a le sustrage. Bunurile erau aranjate la ieșirea din unitatea respectivă urmând a fi transportate.
Jandarmii au întocmit pe numele celor două persoane, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de < tentativă la infracțiunea de furt calificat> și <distrugere>.
În continuare se fac cercetări în acest caz.