Polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Lipova au reținut două persoane bănuite de comiterea unui furt dintr-o locuință.
În urma cercetărilor efectuate, s–a stabilit că la data de 14 martie a.c., cei doi, un bărbat și o femeie, de 55 respectiv 53 de ani, ambii din județul Gorj, prin folosire de chei potrivite, ar fi pătruns într-o locuință de pe raza localității Cuvin, iar dintr-un dulap aflat în interiorul dormitorului, ar fi sustras o cutie metalică tip seif, în care se aflau 40.000 de euro și bijuterii în valoare de aproximativ 5.000 de euro.
Cu banii sustrași din locuință, cei bănuiți de comiterea faptei, ar fi achiziționat un imobil de pe raza județului Alba, în valoare de 20.000 de euro, și un autoturism, bunuri pe care le-ar fi trecut pe numele unei alte persoane, cunosțință de-a celor doi, în scopul tăinuirii provenienței și detenției sumei de bani provenite din comiterea furtului.
În cauză a fost dipusă măsura sechestrului asigurător asupra imobilului și autoturismului, cei doi fiind reținuți de polițiști pe bază de ordonanță de reținere și urmând a fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.