Doi foşti utişti sunt colegi la Rapid, iar Bozian e pe Criş

by Sorin Haut

Odată cu începerea pregătirilor de iarnă, a demarat şi campania de transferuri din fotbalul românesc. Mutări ai spectaculoase din Ligile a II-a şi a III-a îi are în prim-plan pe arădeni, doi foşti utişti ajungând în curtea Rapidului, echipă ce forţează revenirea în eşalonul secund.

Astfel, alături de juniorul Amir Jorza, plecat de la UTA în vară, un alt fotbalist al Bătrânei Doamne s-a transferat la Rapid, mutare intermediată de impresarul Bogdan Apostu, şi el fost jucător al echipei fanion a Aradului. E vorba de Cătălin Hlistei (foto), care şi-a încheiat aventura de şase luni de la Snagov.

În Giuleşti, unde antrenează Daniel Pancu, ar mai putea ajunge şi un alt fotbalist al UTA-ei, acum la Snagov, Darius Buia, de care însă se interesează şi Chindia.

Un transfer spectactaculos a făcut şi revelaţia din C4, nou promovata Crişul Chişineu Criş, care şi-a asigurat serviciile nădlăcanului Bogdan Bozian. Experimentatul mijlocaş lasă ASU Poli – echipă pentru care a marcat de cinci ori şi Liga a II-a, pentru a veni alături de „Ştili” Abrudean.

Bozian e al treilea transfer al iernii pe Criş, după fundaşii Tătaru şi Lang. Din cauza vremii nefavorabile, echipa arădeană şi-a amânat reunirea cu câteva zile. (foto: uta-arad.ro)

Facebook Comments