DOI EGIPTENI AU FOST PRINSI CU DOCUMENTE FALSE LA NADLAC

by Sida Voicu

Poliţiştii de frontieră au depistat, la acest sfârşit de săptămână, doi cetăţeni din Egipt, care intenţionau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în Spaţiul Schenghen, folosindu-se de documente false de identitate.

În data de 07.11.2015, orele 23.05 la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca turişti într-un autocar înmatriculat în România, două pesoane de sex masculin, care au prezentat la controlul de frontieră cărţi de identitate emise de autorităţile din Bulgaria.
Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente valabile, acestea fiind false, motiv pentru care persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări. În urma cercetărilor, s-a constatat că cei doi bărbaţi sunt cetăţeni egipteni, în vârstă de 26 şi respectiv 54 de ani.

Facebook Comments