Doi din trei români nu și-au putut plăti o vacanță anul trecut, însă, comparativ cu 2012, numărul celor care nu-și pot permite financiar un concediu a scăzut, reiese dintr-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES.
‘În anul 2015, din punct de vedere al incapacității de a plăti o săptămână de vacanță pe an sau al imposibilității, din punct de vedere financiar, de a face față unor situații neprevăzute, 67,6% și, respectiv, 51,4% din populația României s-a aflat în una din aceste două situații. Comparativ cu anul 2012, se observă o scădere semnificativă a numărului persoanelor care nu-și pot plăti anual o săptămână de concediu, cu 7,8 puncte procentuale, dar și a celor care, puși într-o situație imprevizibilă, nu pot face față unor cheltuieli din resursele proprii (2,5 puncte procentuale). Tot față de anul 2012, ponderea persoanelor care au restanțe la plata chiriei, a utilităților sau a ratelor a înregistrat o scădere pronunțată în anul 2015 (12,6 puncte procentuale)’, se arată în document.
În totalul populației din România, persoanele care în anul 2015 au suferit de una sau mai multe lipsuri de natura deprivării economice au avut o pondere foarte mare, de 74,5%, prezentând o tendință de scădere în ultimii patru ani.
‘Comparativ cu anul 2012, deprivarea materială a scăzut cu 6,1 puncte procentuale. Situațiile care se întâlnesc cel mai frecvent sunt cele în care persoanele afectate declară existența a două probleme (26,4%) sau existența unei singure probleme (21,5%). Dificultăți sporite prezintă cazurile persoanelor care se confruntă cu trei, patru sau cinci probleme economice, acestea reprezentând mai mult de un sfert din totalul persoanelor deprivate’, menționează sursa citată.
Sursa: agerpres.ro