Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat doi cetăţeni din Maroc, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 11.07.2020, în jurul orei 02.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat, la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, doi bărbaţi care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Cei doi cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cele două persoane sunt cetăţeni din Maroc în vârstă de 20 de ani, respectiv 23 de ani, solicitanţi de azil. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.