DOI BARBATI SUNT CERCETATI PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC

by Paula Craciun

Poliţiştii arădeni au depistat ieri în trafic, două persoane care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Poliţiştii Biroului Rutier, au depistat pe Calea Victoriei din municipiu, un bărbat, de 40 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, având o alcoolemie de 0,78 mg./l.  alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în cauză s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, pe raza localităţii Pâncota, a fost depistat în trafic, un bărbat, de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că, autoturismul este radiat din circulaţie, din Germania.

Pe numele celor doi conducători auto au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Facebook Comments