DOI BĂRBAȚI DIN MILOVA, PRINȘI LA PESCUIT CU UNELTE INTERZISE

by Dana B.

Marți, 20 septembrie a.c., în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Lipova a depistat, pe malul drept al râului Mureș, două persoane dintre care una se pregătea să introducă în apa râului, o plasă monofilament.

La fața locului, jandarmii au mai găsit o altă plasă monofilament și o barcă pneumatică.

Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor, acestea fiind doi bărbați cu vârsta de 48 respectiv 31 de ani, din comuna Milova, județul Arad.

La verificări, a rezultat că cele două plase, cu lungimea de peste 40 metri, interzise deținerii sau folosirii de către persoane neautorizate, aparțin bărbatului în vârstă de 48 de ani, lucru confirmat chiar de către acesta.

Având în vedere că „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament constituie infracțiune, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

Uneltele găsite au fost ridicate în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

 

Facebook Comments