Știri Arad. În noaptea de 24/25 noiembrie a.c., un tânăr de 28 de ani, din Frumușeni, a fost depistat de polițiștii Secției 1 Vlaicu în timp ce conducea un autoturism pe strada Poetului din municipiu, având o alcoolemie de 0,93 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au depistat, în seara zilei de 25 noiembrie, un bărbat din Craiva, de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 792/A, între localitățile Bocsig și Beliu, având o alcoolemie de 1,03 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, în ambele cauze fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.
Facebook Comments