Poliţiştii din Arad au surprins în flagrant delict doi bărbaţi, în timp ce transportau, cu un autoturism, un porc mistreţ vânat ilegal. Cei doi au fost reţinuţi pentru nerespectarea regimului armelor şi munițiilor şi braconaj cinegetic, iar armele, muniţia şi vânatul găsite asupra lor au fost ridicate.
În noaptea de 28 spre 29 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Arad au oprit în trafic, la intrarea în municipiul Arad, un autoturism în care se aflau doi bărbaţi, din municipiul Arad, bănuiţi de braconaj cinegetic.
În urma controlului, în autoturism, poliţiştii au descoperit un porc mistreţ împuşcat, două arme cu glonţ, mai multe cartuşe deţinute ilegal, o lunetă şi dispozitive pentru vedere pe timp de noapte.
Cei doi au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi munițiilor şi braconaj cinegetic, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, în aceeaşi cauză, poliţiştii efectuează, în cursul zilei de astăzi, 9 percheziţii domiciliare la alte persoane bănuite că ar fi implicate în activitatea infracţională.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..