Polițiștii din Secusigiu cercetează doi bărbați pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.
La sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat de 44 de ani, din Secusigiu, a condus un autoturism pe D.J. 689, pe raza localității Sânpetru German, iar în momentul efectuării manevrei de ieșire dintr-o parcare a acroșat un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Secusigiu.
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, însă, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că niciunul dintre conducătorii auto implicați în eveniment nu deține permis de conducere. De asemenea, în urma testării cu aparatul alcooltest a celor doi, a rezultat o alcoolemie de 0,19 mg./l. alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 28 de ani.
Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.