Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților BELEZAN DORU-MIHAI, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită și BELEZAN RODICA-MARIANA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii complicitate la luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 24 iulie 2014, inculpatul Belezan Doru Mihai, comisar șef de penitenciar, împuternicit șef serviciu siguranță în cadrul Penitenciarului Arad, a primit de la o martoră denunțătoare suma de 2.000 de euro, pentru a dispune ca fiul ei, deținut în Penitenciarul Arad în executarea unei pedepse, să fie repartizat la un loc de muncă din cadrul penitenciarului.
Inculpata Belezan Rodica Mariana, agent șef de penitenciar în cadrul Penitenciarului Arad, a înlesnit primirea de către inculpatul Belezan Doru Mihai, soțul său, persoană cu atribuții în ceea ce privește repartizarea deținuților la punctele de lucru, a sumei de 2.000 de euro de la martora denunțătoare, pentru ca acesta să dispună cu privire la scoaterea la muncă a fiului său, deținut în penitenciar în executarea unei pedepse.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.