Jucătoarea de tenis de masă Daniela Dodean Monteiro a declarat, joi, pe Aeroportul Henri Coandă, că adversarelor de la turneul de calificare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, programat la Gondomar (Portugalia) între 22 şi 26 ianuarie, le este frică de echipa României, iar acest lucru reprezintă un avantaj. „Noi spunem că România are multe şanse de calificare. Noi credem în puterile noastre, suntem numărul unu în Europa, aşa că sperăm să demonstrăm asta şi în turneul de calificare la Tokyo. Este presiune la acest turneu, bineînţeles, dar suntem trei jucătoare experimentate, toată lumea ne ştie de frică. Adversarelor le e frică de noi, aşa că putem spune că plecăm cu un as în mânecă. Dar emoţii sunt, pentru că e o miză foarte mare în joc. Toată lumea trage pentru calificare. Mai mult psihic va fi greu pentru noi, dar eu spun că va fi ok”, a afirmat arădeanca de la CSM, înaintea plecării spre Portugalia.
Dodean a menţionat că naţionala Portugaliei este cea mai dificilă adversară, mai ales că aceasta este formată din trei chinezoaice naturalizate. „Noi sperăm să nu avem o tragere foarte grea. Portugalia nu are un ranking foarte bun, deci nu ştiu de pe ce poziţie va pleca. Sistemul se schimbă mereu, dar da, Portugalia este cel mai dificil adversar. La Campionatul European, Portugalia a jucat cu două chinezoaice, dar acum la calificare mai are voie să înscrie încă una. Deci echipa lor este formată din trei chinezoaice”, a precizat sportiva.
„Dacă echipa se califică, atunci primii doi sportivi vor juca la Tokyo şi la individual. Asta cred că depinde şi de clasament. Pentru mine este bine că facem acest cantonament în Portugalia, pentru că mă întorc acasă. Am fost în Franţa, apoi am venit aici pentru vizita medicală… aşa că e bine că mă întorc acasă, o văd şi pe fetiţă, sigur îmi dă mai multă forţă”, a adăugat sportiva română care locuieşte în Portugalia alături de soţul său, Joao Monteiro.
Samara: „Să ne calificăm şi apoi vorbim şi de medalie!”
„Avem şanse bune, dar depinde de forma pe care o vom avea în ziua respectivă. Eu sunt bine, sunt în formă. Este presiune, dar nu vrem să ne gândim la asta. Îl tratăm ca pe un turneu normal, fără să ne gândim că orice înfrângere ne poate împiedica să ajungem la Tokyo. Avem timp cinci zile ca să ne acomodăm, aşa că eu sunt optimistă. Avem o echipă bună, însă şi acolo vom juca împotriva unor echipe care oricând ne pot face o neplăcere, ca să spun aşa. Însă luăm meci cu meci şi sper să ne calificăm. Eu prefer să nu vorbesc încă despre Tokyo. După ce ne calificăm putem să vorbim despre o medalie. Da, ne dorim, dar mai întâi să ne calificăm la Tokyo”, a afirmat Eliza Samara, la plecarea spre Portugalia.
Echipele de tenis de masă ale României au plecat, joi, în Portugalia, la Gondomar, acolo unde vor susţine un stagiu de pregătire între 16 şi 21 ianuarie. Selecţionatele României vor participa ulterior, în perioada 22-26 ianuarie, la turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, programat tot la Gondomar. Primele nouă naţionale clasate se califică la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar doi sportivi din fiecare naţională clasată în primele nouă obţin de asemenea biletele pentru proba de simplu.
AGERPRES