Dodean, după calificarea la Tokyo: „Când echipa are nevoie de mine, sunt acolo!” (FOTO)

by Sorin Haut

Daniela Dodean şi-a adus o contribuţie majoră la calificarea naţionalei de tenis de masă la Jocurile Olimpice Tokyo 2020! Decisivă pentru „tricolore” cu victoria în faţa Manikăi Batra, numărul 1 al Indiei şi neînvinsă la turneul preolimpic de la Gondomar (Portugalia), arădeanca în vârstă de 32 de ani a obţinut în stil mare punctul ce ne trimite la startul celei mai importante competiţii sportive mondiale. Punctele şi calificarea aparţin însă întregii echipe, iar toată delegaţia „tricoloră” merită remarcată şi felicitată  pentru încă o performanţă adăugată în istoria tenisului de masă românesc. „India a luptat incredibil azi. Sunt foarte fericită că am reuşit să rămân calmă, concentrată si să câştig meciul decisiv pentru calificarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020. Mulţumim tuturor susţinătorilor!”, este mesajul jucătoarei legitimate la CSM Arad, pe contul său de socializare. Dodean a oferit declaraţii pentru site-ul Federaţiei Internaţionale, ittf.com, imediat după superba victorie cu Batra şi calificarea la Tokyo: „La început a fost greu, dar apoi am intrat în joc și a fost mult mai bine. Când echipa are nevoie de mine, sunt acolo şi gata să aduc punctul, așa că sunt foarte mulţumită de ceea ce am realizat aici”, spune Dodean, care după ultima minge a meciului decisiv cu Batra a răbufnit:

Samara: „Am servit pentru istorie, de ziua Micii Uniri!”

„Am făcut-o!”, după care a urcat pe masa de joc şi s-a bucurat precum o campioană! Într-adevăr, a patra calificare la rând la Jocurile Olimpice, rezultat ce vine după titlul european obţinut anul trecut tot alături de naţională, continuă şirul parcă interminabil al performanţelor unei sportive care duce, din nou, implicit şi Aradul în lumea bună a sportului mondial. „Dublul nostru este încă solid, chiar dacă am avut unele dificultăți. Jucăm de când aveam 13 ani, așa că știm să câștigăm!”, a fost declaraţia Elizei Samara (n.n. cu o contribuţie la fel de importantă, cu victorii la „dublu”, alături de Dodean şi la simplu), pentru ittf.com. Constănţeanca a mai adăugat câteva rânduri şi pe contul său de socializare, mulţumindu-le şi ea fanilor: Echipa noastră a servit pentru istorie, de ziua Micii Uniri! Împreună am reuşit calificarea cu echipa la Jocurile Olimpice, fiind toţi pentru unul şi unul pentru toţi în fiecare moment! Călătoria noastră continuă şi mulţumirile noastre se îndreaptă către toţi cei care ne sunt aproape şi ne susţin. Hai România!”

Cristian Dodean: „Ce frumos, aşa a fost să fie!”

Felicitari merită şi Bernadette Szocs, numărul 1 al României, care cu siguranţă se va număra printre protagonistele de la Tokyo, dar şi celelalte două fete din lot, Irina Ciobanu şi Adina Diaconu, gata oricând să preia ştafeta. Viorel Filimon, antrenorul ce scrie şi el istorie alături de naţională, dar şi conducerea Federaţiei, plus toţi sponsorii acestei generaţii de excepţie, cu toţii au pus umărul la drumul spre Tokyo! Bucurie mare este şi la Arad, în familia Dodean, cu fratele Cristian, antrenor al Danei, în culmea fericirii: „A fost un meci plin de emoţii, mă aşteptam să fie ceva mai uşor, dar poate că presiunea şi-a spus cuvântul. Totul e bine când se termină cu bine şi până la urmă aşa a fost să fie, ca Dana să aducă punctul decisiv. Nu se putea mai frumos! Nu pot fi decât fericit, am văzut-o la 2-2 la general neclintită, fără emoţii, foarte agresivă. O victorie incredibilă, ca şi importanţă aş pune-o la egalitate cu cea de la Campionatul European din 2017, când a învins-o pe Han Ying”, ne-a declarat Cristi Dodean.

Una din cele mai importante victorii ale carierei

Antrenorul coordonator al secţiei de tenis de masă a CSM-ului arădean se bucură că sora sa şi-a mai îndeplinit un vis: „Cu siguranţă este una dintre cele mai frumoase victorii din carieră. Toată familia noastră şi cred că şi cea a tenisului de masă arădean este extraordinar de mândră şi bucuroasă pentru această nouă performanţă. Este încă un vis împlinit al ei, îşi dorea mult să obţină această calificare la Tokyo, dar cu siguranţă este un rezultat de top şi pentru club, CSM Arad şi până la urmă pentru întreg sportul arădean”. Directorul CS Municipal Arad, fosta taleristă de succes a României, Lucia Mihalache, ştie şi ea foarte bine cum e să reuşeşti calificarea la Jocurile Olimpice, trăind pe viu două ediţii, la Beijing şi Londra:

„Puşa” Mihalache, fericită: „O super-performanţă”

Am reuşit să particip în 2008 şi 2012, iar în 2016 am fost la două puncte de calificarea la Olimpiadă, este o realizare supremă să fii printre cei mai buni. Nu cred că există sportiv pe lumea asta care să nu viseze la aşa ceva. Cu atât mai mare performanţa Danei, care obţine a patra calificare la rând, este o super-performanţă să fii în top atâta timp! Calificarea la Tokyo este a întregii echipe, felicitări tuturor fetelor şi antrenorilor. S-a văzut experienţa jucătoarelor noastre. Pentru club e bucuria bucuriilor, ceva de vis!”, ne-a declarat „Puşa” Mihalache. (foto: ittf.com, facebook/Federaţia Română de Tenis de Masă)

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments