Aseară a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul turneului olimpic la tenis de masă, acolo unde Aradul e reprezentat de Daniela Dodean Monteiro (locul 58 în lume), jucătoarea noastră fiind calificată pentru a treia oară la rând la Jocurile Olimpice. Legitimată la CSM Arad şi în Franţa, la Sant Quentin, Dodean va avea parte de un debut accesibil, urmând să o înfrunte în primul tur pe indianca Das Mouma. Abia după aceea, în cazul unei probabile victorii, urmează greul pentru arădeancă: în turul doi apărătoarea Li Qian, asiatica clasată pe locul 30 mondial reprezentând Polonia şi într-un eventual tur trei japoneza Ai Fukuhara, nimeni alta decât a opta jucătoare a lumii şi a şasea favorită a turneului. Tot la simplu, campioana europeană en-titre, Eliza Samara (29 mondial), va avea un prim tur liber. În turul doi va juca cu învingătoarea dintre Iulia Dvorak (Spania) şi Gui Lin (Brazilia). În turul trei ar urma însă favorita numărul 1, chinezoaica Ding Ning, a doua jucătoare a lumii.
Cota de interes a fost şi mai ridicată pentru concursul pe echipe, acolo unde România se numără printre cele 16 formaţii calificate. Sorţii au decis ca Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro şi Bernadette Szocs să întâlnească în turul inaugural, optimi de finală, Coreea de Sud. Deşi adversarul este extrem de puternic, preşedintele federaţiei române de specialitate crede că România are şanse de a merge mai departe. ”Se poate spune că a fost o tragere bună. Putem trece de Coreea de Sud, după care vom întâlni învingătoarea dintre Singapore şi Egipt, adică prima dintre ele. Şi Coreea, şi Singapore sunt adversari cam de acelaşi calibru. Suntem aproape de ceea ce ne-am dorit”, spune Cristinel Romanescu.
Meciurile de simplu vor debuta pe data de 6 august, iar primul tur pe echipe e programat pe 12 august.
DODEAN ARE CULOAR BUN LA RIO! ASIATICELE IES ÎN DRUMUL ROMÂNIEI
Facebook Comments
previous post