Ca urmare a declarațiilor publice făcute de conducerea PNL cu privire la susținerea proiectelor premierului Cioloș, doctorul arădean, Sebastian Popescu a luat decizia de a intra în echipa liberală arădeană, manifestându-și intenția de a candida sub sigla PNL, la alegerile din decembrie.
„Decizia de a mă alătura echipei PNL Arad vine ca urmare a declarațiilor publice făcute de liderii liberali cu privire la susținerea proiectelor începute și propuse de premierul Cioloș. Datorită faptului că PNL este singurul partid de dreapta din România care susține continuitatea proiectelor lui Cioloș, doresc să îmi aduc contribuția, sub orice formă, în implementarea acestui program care aduce un suflu nou și o abordare onestă în ceea ce privește guvernarea țării, spre deosebire de populismul grosier al celor din PSD. Simt că acest nou pas pe care urmează să îl fac în sfera politică este o onoare, dar și o conștientizare a datoriei față de arădeni. În ultimii ani, prin proiectele de prevenție în sănătate și educație medicală pe care le-am desfășurat în Arad, consider că am reușit să îmi aduc aportul în îmbunătățirea calității vieții miilor de pacienți cu care am intrat în contact. Cred sincer că aș putea face mai mult pentru comunitatea arădeană, de aici și decizia mea de a lupta pentru o reprezentare cinstită a județului nostru la București.” a încheiat noul membru al PNL Arad, Sebastian Popescu.