Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal s-a întrunit imediat după întâlnirea cu reprezentanții cluburilor din Liga 4-a. În primul rând, s-a luat act de retragerea din întrecere a celor de la CS Glogovăț, CS Beliu și Podgoria Pâncota, care în condiţile nemodificării protocolului medical pentru fotbalul amator, au anunţat că nu pot susţine cheltuielile cu testele PCR pentru COVID-19 şi spun „pas”, cu promisiunea să revină în competiţie la toamnă, odată cu startul unui nou sezon. AJF a făcut țintarul pentru ceea se numeşte ”Turneul de desemnare a campioanei județene”.
Cele nouă participante vor disputa nouă etape, urmând ca una dintre ele să stea în fiecare weekend. Vor fi necesare cinci testări PCR, iar conform ţintarului sezonului-hibrid ce va începe pe 27 martie, prima etapă arată astfel: Victoria Felnac – CS Ineu, Victoria Zăbrani – Frontiera Curtici, Păulișana Păuliș – Unirea Sântana, Șoimii Șimand – UTA II, CS Socodor stă.