Sub 20% din locuințele românilor au asigurare obligatorie împotriva cutremurelor. Cu alte cuvinte, mai puțin de 20% dintre proprietarii de case sau apartamente ar fi primit despăgubiri dacă ar fi înregistrat daune în urma unui cutremur, alunecare de teren sau inundație, în limita sumei asigurate, de 10.000 sau 20.000 euro, în funcție de structura constructivă a locuinței asigurate, conform profit.ro.
Un seism a avut loc sâmbătă la ora 02:11, acesta resimțindu-se puternic și la București. Potrivit portalului EMSC, epicentrul a fost în zona Vrancea, iar magnitudinea a fost de 5,3. Seismul nu a produs pagube.
Potrivit legii, toți proprietarii de locuințe au obligația de a încheia o poliță de asigurare împotriva riscurilor catastrofice. În funcție de suma asigurată, valoarea primei este de 10 euro, respectiv 20 euro.
Proprietarii care nu își asigură locuințele vor fi amendați de autoritățile locale cu până la 500 lei.
Datele asigurătorul disponibile pe pagina web arată că peste 75,3% din locuințele asigurate de PAID sunt amplasate în mediul urban.
Cele mai asigurate zone sunt Transilvania – 20%, Capitala – 19% și Muntenia – 18%, alături de Moldova – 12%. La polul opus se află Bucovina – 3% și Maramureș – 3%.
Primele polițe emise de PAID, cunoscute și sub denumirea PAD, au fost emise în iulie 2010.
“În absența unor dezastre naturale semnificative în 2015, PAID a realizat un profit brut de 25 milioane lei, pe care acționarii au decis să îl rețină în societate, ca, de altfel, și în anii anteriori, pentru a îmbunătăți nivelul fondurilor proprii ale PAID”, se arată în raportul companiei pe anul 2015.
Sursa: b1.ro