Procurorii anticorupție din Cluj Napoca efectuează, miercuri, 32 de percheziții în mai multe județe, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, a anunțat DNA.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de DNA, faptele ar fi fost comise în perioada 2013-2015.
„În cursul zilei de 7 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 32 de locații situate în județele Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureș și Prahova, din care cinci sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se precizează în comunicat.
Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și din partea Direcției Generale Anticorupție.
Acțiunile desfășurate miercuri de DNA au ca obiect ridicarea de documente în legătură cu mai multe contracte de dezinsecție, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Contractele ar fi fost încheiate în perioada 2013-2015 între administrațiile locale și societatea Coral Impex SRL, conform acelorași surse.
Sursa: agerpres.ro