DNA: PERCHEZITII IN 8 LOCATII DIN JUDETELE TIMIS SI ARAD, 5 SUNT INSTITUTII PUBLICE

by Paula Craciun

Direcția Națională Anticorupție informează că sunt efectuate percheziții în 8 locații situate în județele Timiș și Arad, din care 5 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013 — 2014. În cursul zilei de 19 ianuarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în județele Timiș și Arad, din care 5 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Procurorii anticorupție efectuează percheziții la IPJ Timiș și la Primăria Recaș, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în dosar este vorba de infracțiuni de trafic de influență, abuz în serviciu, șantaj și ar fi implicați primarul din Recaș, Pavel Teodor, comisar șef de poliție Sorin Petru Muntean, inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, omul de afaceri Gelu Milutinovici și prefectul Eugen Dogariu.

Percheziții se fac și la sediul Poliției Recaș, sediul IGPR — Direcția Poliției Rutiere — Secția de Poliție Autostrăzi — Biroul de Poliție Autostrada A1 (Deva — Nădlac), precum și la imobilul aparținând lui Nicușor — Marcel Crăciunescu, dar și la cel al părinților săi.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate