DNA CERE ANULAREA TESTAMENTULUI PRIN CARE FAMILIA COLTEU A MOSTENIT 8.700 DE HECTARE LA NADAS

by Florian Popa

După doi ani de zile de la percheziţiile DNA efectuate la Nădaş, s-a ajuns la concluzia că familia Colţeu a moştenit în mod ilegal o avere de 20 de milioane de euro. Soţii Colţeu Mihai şi Colţeu Viorica în complicitate cu notarul public Vlai Adrian au falsificat testamentul prin care intrase în posesia moştenirii. Anchetatorii vor cere judecătorilor anularea testamentului, ceea ce duce, implicit la pierderea tuturor bunurilor.

După finalizarea anchetei de către DNA, partea cea mai importantă o reprezintă cea în care se arată modul în care a fost întocmit testamentul: „Se reţine că toate aceste înscrisuri (n.r. certificat de moştenitor şi alte documente) s-au întocmit şi eliberat de noratul public Vlai Adrian prin comiterea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (şapte acte materiale) întrucât a inserat în conţinutul acestora, cu ocazia întocmirii, date şi fapte necorespunzătoare adevărului având la bază o rezoluţie infracţională unică, pentru ca soţii Colţeu Mihai Alexandru şi Colţeu Viorica să poată dobândi fără drept, prin intermediul lui Mairovitz Ecaterina, bunuri după Grosz Elena ca urmare a folosirii acestui certificat (n.r. certificat de moştenitor)”.

Procurorii DNA anunţă că vor dispune „sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara pentru desfiinţarea certificatului de calitate de moştenitor.

În dosarul întocmit de DNA apar şi două nume noi Hotăran Tiberiu şi Crişan Stelian. Foşti colegi de serviciu ai lui Mihai Colţeu, duşi în faţa notarului să recunoască un lucru, dar să semneze altul. Potrivit procurorilor DNA, „la data de 31.01.2013, la solicitarea lui Colţeu Mihai, martorul Hotăran Tiberiu împreună cu Crişan Stelian s-au deplasat în municipiul Arad la BNP Vlai Adrian, ocazie cu care a fost întrebat, atât el, cât şi Crişan Stelian, de către notarul public Vlai Adrian dacă Mairovitz Ecaterina este una şi aceeaşi cu Mairovitz Ecaterina (n.r. o procedură de recunoaştere vizuală), iar martorul şi Crişan Stelian au confirmat acest lucru, în condiţiile în care Mairovitz Ecaterina aştepta pe hol în cadrul biroului notarial. Având în vedere întrebarea adresată de notarul public, răspunsul dat şi având în vedere încrederea indusă de prezanţa notarului şi a prietenului şi fostului să coleg Colţeu Mihai, atât martorul, cât şi Crişan Stelian au semnat declaraţiile date de notar fără să citească conţinutul acestora. Aceştia nu au putut să constate nici ulterior ce s-a consemnat în realitate în cadrul declaraţiilor de către notar, întrucât nu li s-a dat un exemplar după declaraţiile autentificate. Martorul a precizat că vizita la notar a durat circa 30 de minute, timp în care a stat împreună cu Crişan Stelian şi Colţeu Mihai, împreună cu care a şi părăsit biroul notarial”. În declaraţiile semnate de Crişan şi de Hotăran, autentificate de notarul Vlai Adrian, sunt inserate declaraţii referitoare la moştenitorii Elenei Grosz, care ar fi proprietarii Nadăşului. „Din declaraţia martorului Hotăran Tiberiu dată în dosarul penal 1/P/2014 în faţa organelor de urmărire penală la data de 27.02.2014, precum şi în procedura audierii anticipate la Curtea de Apel Timişoara, rezultă că acesta a declarat că nu a avut cunoştinţă de aspectele menţionate în declaraţia autentificată în BNP Vlai Adrian din care rezultă că are cunoştinţă directă şi personală de faptul că doamna Grosz Helena, născută Weisz, este una şi aceeaşi persoană cu Weisz Johana, decedată la data de 21.07.1955, fostă cu ultimul domiciliu în Israel, nu a avut copii, iar la data decesului a rămas ca moştenitoare singura soră, doamna Weisz Sara, că are cunoştinţă directă şi personală de faptul că Weisz Sara nu a fost căsătorită, iar în urma relaţiei de concubinaj cu Littmann Armin a avut o singură fiică, pe Littmann Anna-Josefine (…)”.

Pe scurt, Colţeu i-a dus pe martori să o identifice pe Ecaterina Mairovitz, dar, până la urmă, notarul ar fi semnat faptul că cei doi au recunoscut întreaga istorie a foştilor moşieri din Nadăş, moşieri morţi de zeci de ani. Lucru total neadevărat. „Martorul a declarat că la data de 31.01.2003 nu a declarat aceste aspecte în faţa notarului public Vlai Adrian care a autentificat declaraţia şi că până la data audierii de către organele de urmărire penală (27.02.2014) nu a cunoscut conţinutul acestei declaraţii, întrucât notarul nu i-a dat un exemplar după declaraţie. Martorul a precizat că a fost rugat de fostul său coleg de serviciu, Colţeu Mihai, să vină împreună cu un alt fost coleg de serviciu, Crişan Stelian (în prezent decedat) la notar pentru a declara în legătură cu Mairovitz Ecaterina în condiţiile în care martorul o cunoştea pe aceasta şi ştia că apartamentul în care locuia aceasta urma să fie moştenit de familia Colţeu. Martorul ştia că Mairovitz Ecaterina era întreţinută de soţii Colţeu şi că apartamentele în care locuiau aceştia erau în acelaşi imobil”, mai precizează anchetatorii.

Potrivit soluţiei emise de DNA, se va cere Curţii de Apel Timişoara desfiinţarea certificatelor de moştenitori întocmite de notarul Adrian Vlai pentru cei doi Colţei, Mihai şi Viorica. Dacă magistraţii vor accepta acest lucru, atunci procesul de la Făgăraş, unde se revizuieşte sentinţa de la Ineu prin care familia Colţeu a fost împroprietărită cu peste 8.700 de hectare de teren, va intra în linie dreaptă. Adică, cel mai probabil, va fi admisă de judecătorii braşoveni. Asta înseamnă că, pe lângă pădurea, păşunea şi terenul arabil de la Nadăş, familia Colţeu va pierde şi imobilul de pe strada Cloşca, un monument istoric, în care a funcţionat Direcţia Agricolă şi care acum stă să se prăbuşească.

Facebook Comments