DNA a deschis dosar penal pentru finanțarea din bani publici a panourilor de campanie ale lui Nicolae Ciucă

by Adrian Pavel

Procurorii DNA au început urmărirea penală în scandalul folosirii a 2 milioane de euro din bani publici pentru cele 400 de panouri publicitare care promovau cartea lui Nicolae Ciucă, ”Un ostaș în slujba țării”.
„La solicitarea mass media și în referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind începerea urmăririi penale într-un dosar care ar viza folosirea fondurilor alocate de către Autoritatea Electorală Permanentă partidelor politice pentru promovarea unei cărți aparținând unui candidat la alegerile prezidențiale, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană.
Menționăm faptul că dosarul a fost înregistrat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție la data de 02.09.2024 în urma trimiterii pe cale administrativă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unei sesizări formulată de către o persoană fizică.
Direcția Națională Anticorupție își reafirmă ralierea la principiile statului de drept, în care instrucția penală este efectuată într-un mod independent și imparțial, cu respectarea dispozițiilor legale.
Consecventă practicii de comunicare care răspunde interesului major al opiniei publice, Direcția Națională Anticorupție va transmite public, în condițiile legii, orice informație privind activitatea instituției”, se arată în comunicatul DNA.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate