Divizionarele de Liga a III-a au făcut utimele reglaje

by Sorin Haut

Crișul Chişineu Criş și Şoimii Lipova au făcut o ultimă repetiţie înaintea debutului în noua ediție a eșalonului fotbalistic terţ.

Amicalul a fost echilibrat, cu câteva ocazii la ambele porţi: Ianc și Modan au trimis pe lângă din postură de unu la unu cu Bujor, iar Budur a finalizat peste poartă. Un șut al lui Sulea prins de Mucha, două pătrunderi ale lui Rusu în careu şi un șut din întoarcere de la 18 metri razant cu transversala, marca Trabalka, au fost situațiile în dreptul „șoimilor”.

După victorii pe linie până săptămâna trecută în testele verii, Crișul a bifat cel de-al doilea 0-0 consecutiv, după meciul cu Oșorhei, fără însă să primească gol în perioada de pregătire.

Cu doar doi juniori în formula de start, Lipova şi-a făcut bine temele şi deşi nu şi-a creat multe ocazii, a stat bine în teren, mai ales că săptămâna trecută a avut şi meci oficial, în Cupa României, câştigat la Zăbrani.

Echipa lui Flavius Sabău se pregăteşte acum de prima etapă, când urmează să înfrunte Sebişul, într-un prim duel arădean al stagiunii.

Formații:

Crișul: Mucha – Clej (46 Maghici), Al. Pavel, Gligor, Siminic – Gâlcă, Ianc, Lezeu (46 L. Bodri) – Piț, Modan, Budur. Au mai jucat: Dagău – Ciornei, Stegaru, Pirtea, Al. Mihai, Deliman.

Lipova: Bujor – Savin, Calvin, Bercu, Filimon – Poiană, M.Popa, S.Popa, D.Rusu – Sulea, Trabalka. Au mai jucat: Iova, Burlă, G.Buta, Dobrean, I.Pașcu, Stoin.

Cermeiul a făcut şi ea o ultimă verificare înaintea debutului de campionat. „Sămădăii” lui Radu Anca și-au continuat evoluțiile bune și au trecut de CS Ineu, cu 2-1. După ce i-a dat gol și Sebișului, în Cupă, Matiș a punctat și acum, după o centrare a lui Mihuța.

Ineul a egalat până la pauză, prin Spătaru, ce a primit o pasă filtrantă, dar Nistor a înscris şi el din nou, după numai trei zile. Fundașul Cermeiului a punctat printr-o lovitură de cap pentru rezultatul final.

Cermeiul abordează cu optimism noul sezon, fiind calificată şi în turul 3 al Cupei României.

Cermei (repriza I): Gârlea – Rogojan, Varga, Dolga, Sztulianek – Al. Sabău, Mihuța, Vezan, Deta – Prună, Matiș

Cermei (repriza a II-a): Gârlea – Rogojan, Nistor, Pușcașu, Lupșe – Mager, Polgar, I. Tănase, Vezan – Deta, Matiș.

Facebook Comments