Profesorii diriginți și învățătorii nu-i vor mai întreba pe părinții elevilor unde lucrează, ce funcție au sau ce meserie, se arată într-o informare trimisă de Ministerul Educației către inspectorate și directori de școli, scrie Edupedu.ro.
Concret, ministerul anunță că „începând cu anul școlar 2021 – 2020, profesorii diriginți și învățătorii nu vor solicita, colecta și prelucra informații cu privire la locul de muncă, ocupația sau profesia părinților/reprezentanților legali ai elevilor”, potrivit documentului respectiv.
În document se precizează că „respectând prevederile GDPR și prevederile Legii nr 180 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului UE, în fila corespunzătoare a catalogului școlar, vor rămâne necompletate rubricile dedicate locului de muncă al părinților, dacă aceste rubrici sunt prevăzute”.
„Până la actualizarea actelor de studiu, profesorii diriginți și învățători vor completa doar rubricile referitoare la adresa și numărul de contact al părinților sau reprezentanților legali ai elevilor”, încheie informarea.
Diriginții și învățătorii nu mai au voie să întrebe părinții elevilor unde lucrează sau ce meserie au
Facebook Comments