DIRECTIA DE EVIDENTA A PERSOANELOR ARAD INFORMEAZA CA SENTINTELE DE DIVORT DIN UE TREBUIE ANUNTATE SI IN ROMANIA

by Paula Craciun

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad aduce la cunoştinţa cetăţenilor că, în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 187/2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene, sentinţele de divorţ pronunţate într-o ţară membră a Uniunii Europene sunt recunoscute de plin drept.

În acest sens, persoanele interesate se vor adresa primăriei care are în păstrare actul de căsătorie şi/sau de naştere care va înainta  Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti dosarul cuprinzând documentele necesare în vederea aprobării înscrierii menţiunii pe marginea actului de căsătorie, respectiv de naştere.

Facebook Comments