Corvinul Hunedoara a anunțat în primele zile ale noului an numirea lui Dinu Maghici în funcția de coordonator al Centrului de Copii și Juniori al clubului. Acesta și-a reziliat contractul cu echipa de Liga 4 Arad Păulișana Păuliș, pentru a prelua această funcție. Maghici și-a dezvăluit obiectivele pentru site-ul oficial al celor de la Corvinul: „Sunt nerăbdător să începem treaba, am primit și asigurări din partea administrației locale că vom beneficia și de o infrastructură sportivă mai bună, dar până atunci trebuie să dezvoltăm o filosofie a Academiei, un stil de joc aparte, la toate grupele de copii și juniori și să nu uităm și de partea educațională, pe care vom pune un accent la fel de mare. Sunt convins că vom găsi suficiente talente cât să repunem pe harta Academiilor importante de fotbal şi pe cea de aici, de la Hunedoara.”
„Trebuie să dezvoltăm o filosofie a Academiei”
Dinu Maghici a bifat în cariera de fotbalist echipe ca UTA, ACU Arad, Frontiera Curtici, Gloria Arad sau CS Ineu. Și-a început cariera de antrenor cu experienţe utile la Academia celor de la Liverpool şi apoi, în Statele Unite. Revenit acasă, s-a ocupat de grupele de copii ale clubului Viitorul Arad, dar a acumulat experiență și la nivel de seniori, ca secund al lui Ionuț Badea la Astra Giurgiu și ca principal la Progresul Pecica sau Frontiera Curtici. La Hunedoara, Maghici va coordona şapte grupe de copii plus echipa a doua a clubului, ce are în componență juniori.