Debutul sezonului în Liga 4 Arad nu a fost de bun augur pentru Progresul Pecica şi mai ales Frontiera Curtici. Prima dintre ele a fost eliminată din faza judeţeană a Cupei României de Victoria Felnac, scor 0-2, iar în etapa precedentă din campionat, a pierdut cu acelaşi scor la Mailat. Două înfrângeri neaşteptate, suficiente ca Dinu Maghici să se despartă pe cale amiabilă şi de comun acord de formaţia pecicană, cu care a fost aproape de promovare în sezonul trecut.
Maghici: „Despărţire pe cale amiabilă”
„După antrenamentul de aseară, am luat decizia împreună cu cei din conducere şi cu jucătorii să ne despărţim pe cale amiabilă. Au fost două meciuri dezamăgitoare în ultima perioadă şi din diferite motive am renunţat. Le mulţumesc sponsorilor pentru încrederea acordată şi condiţiile oferite şi le doresc baftă în tentativa de a promova în Liga a III-a. Întâmplarea a făcut să pierdem chiar cele două meciuri în care am fost suspendat”, ne-a declarat Dinu Maghici, care şi-a găsit repede un angajament:
Preia grupe de copii la clubul lui Gio
„Am primit o ofertă din partea lui Giovanni Catanzariti, care lucrează pentru formarea unui nou club. Voi prelua una sau două grupe de copii, de 10-12 ani, iar week-endul viitor am înţeles că vom participa la Cupa Cotta”, mai spune Maghici. Revenind la Progresul Pecica, în „cărţi” pentru a prelua banca tehnică sunt Mihai Petcuţ, Gigi Cameniţă şi Claudiu Riviş.
Mutică debutează pe „Telecom”
Cameniţă s-a despărţit şi el de Frontiera Curtici, „grănicerii” adunând doar un punct în trei etape. Echipa a fost preluată de Dorel Mutică, după ce etapa trecută pe bancă a stat Dan Ţapoş. Fostul „internaţional” revine în Liga a 4-a după ce sezonul trecut a pregătit Progresul Pecica până în a doua etapă a returului, după un egal obţinut chiar în faţa actualei sale formaţii, Frontiera Curtici. Mutică va debuta la Curtici în meciul din deplasare cu liderul Gloria Arad, care deschide runda a 4-a. Partida se va disputa vineri, ora 18, pe arena Telecom.