Până la a doua întrerupere a campionatului Ligii 1, UTA a aflat că va juca trei meciuri în nouă zile. Seria începe joi, de la oa 16, la Filiași, în 16-imile Cupei României, pentru ca duminică seara, ora 21, pe arena „Francisc Neuman” să sosească campioana CFR. Vorbim despre meciul din cadrul rundei cu numărul 10. Apoi, în cadrul etapei a 11-a, arădenii se deplasează sâmbătă, 2 octombrie, la București, pentru duelul cu Dinamo. Ca și împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, LPF-ul și televiziunile au decis ca „Bătrâna Doamnă” să evolueze la orele după-amiezii, 16,30!
Vor face deplasarea fanii arădeni în „Groapă”?!
Probabil având în vedere și parcursul modest al „câinilor”, meciul dintre cele două foste campioane ale României nu e considerat de interes și nu a fost programat în prime-time. Rămâne de văzut dacă UTA va avea suporteri și în „Ștefan cel Mare”, având în vedere ca se joacă în weekend, iar ultraşii utiști sunt înfrățiti cu cei ai Stelei, marea rivală a lui Dinamo.
Dar iată ce propune runda cu numărul 11 a Ligii 1 și orarul partidelor:
Vineri, 1 octombrie
Ora 18.00 CS Mioveni – FC Arges
Ora 21.00 Chindia Târgoviște – FCSB
Sâmbătă, 2 octombrie
Ora 16.30 Dinamo București – UTA Arad
Ora 19.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Rapid București
Duminică, 3 octombrie
Ora 16.00 FC Voluntari – Farul Constanța
Ora 18.00 CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș
Ora 21.00 FC U Craiova 1948 – Universitatea Craiova
Luni, 4 octombrie
Ora 20.30 Academica Clinceni – FC Botoșani
Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.