Cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate începând cu 3 ianuarie 2018, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene, anunţă Societatea Naţională de Medicina Familiei.
Organizaţia spune că, deşi medicii de familie sunt baza piramidei sistemului public desănătate, CNAS, Guvernul şi Parlamentul aleg să ignore soarta a peste 25.000 de medici şi asistenţi medicali care oferă servicii medicale întregii populaţii a României, arătând că organismele reprezentative ale medicilor de familie consideră această atitudine o jignire majoră adusă pacienţilor şi profesioniştilor din medicina familiei.
Într-un comunicat de presă transmis miercuri, Societatea Naţională de Medicina Familiei aminteşte că în 15 noiembrie medicii de familie şi pacienţii lor au manifestat în Piaţa Victoriei împotriva unui „sistem de sănătate deteriorat, deviat de la direcţia firească”, iar atunci premierul Mihai Tudose şi-a arătat disponibilitatea pentru dialog şi în prezenţa ministrului Sănătăţii, a ministrului de Finanţe, a preşedintelui interimar al CNAS şi a ministrului Dialogului Social a decis formarea unui grup de lucru cu scopul de a răspunde solicitărilor medicilor de familie.
Medicii spun că, la mai bine de o lună de atunci, constată că principalele revendicări nu şi-au găsit rezolvarea, iar cu excepţia unor minime cosmetizări ale proiectului de Contract-cadru viitor, rezultatele discuţiilor purtate în ultima lună sunt doar promisiuni, amânări, prevederi echivoce, propuneri rămase în analiză şi refuzuri nejustificate ale propunerilor organizaţiilor medicilor de familie.
Sursa: digi24.ro