CFR Călători anunţă printr-un comunicat de presă că începând cu data de 14 iunie vor fi introduse în circulaţie trenurile sezoniere care vor face legătura între marile oraşe ale ţării şi staţiunile româneşti de la Marea Neagră. Din Arad va circula spre mare trenul 1822 cu plecare zilnică din Gara Mare la ora 18:55 pe ruta Deva-Simeria-Petroşani-Craiova-Bucureşti Nord-Constanţa-Mangalia, urmând să ajungă în Constanţa la ora 9.05 a doua zi şi în Mangalia la ora 10.54. Întoarcerea se va putea face cu trenul pereche, 1821, acesta plecând din Mangalia zilnic la ora 18.40 (Constanţa ora 20:30) pentru a ajunge în Arad la ora 10.30 a doua zi. Tariful unei călătorii întregi la clasa a doua între Arad şi Constanţa este de 130 lei, CFR operând reduceri pentru: elevi şi studenţi (81,25 lei), pensionari (69 lei) sau pentru călătoria dus-întors (239 lei). La aceste preţuri se adaugă eventualele suplimente, cum ar fi cel de clasă (pentru cei care vor la clasa I) sau de confort (cuşete, vagon de dormit). Mai multe detalii puteţi afla pe siteurile CFR Călători sau Infofer, unde poate fi consultat mersul trenurilor CFR.
Facebook Comments